Inaintea revenirii Domnului Hristos, întreaga lume va fi împărţită în două clase: (1) cei care resping mesajul de pregătire şi luptă împotriva lui Hristos şi a poporului Său şi (2) cei care acceptă solia şi se unesc cu Biserica Sa.
Hristos face un apel urgent ucenicilor Săi: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Matei 28,19.20.
Hristos i-a împuternicit pe ucenicii Săi să-i instruiască pe oameni în marile principii ale vieţii creştine şi le-a dat autoritatea să-i boteze în Numele Lui.
In studiul de faţă vom cerceta subiectul botezului şi vom învăţa cum putem deveni parte integrantă în biserica lui Hristos din timpul sfârşitului.
BIBLIA SPUNE: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit”
BIBLIA SPUNE: „în vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan…”
Pocăinţa este adânca părere de rău pentru păcat. Aceasta înseamnă o atitudine conştientă de întoarcere de la acele fapte şi atitudini care încalcă voia lui Dumnezeu . Daca botezul se face cind esti copil, fara discernamint, fara puterea de a alege si intelege ce se intimpla cu tine insuti, nu foloseste la nimic. Fiindca botezul este marturia unui cuget curat care intelege nevoia de iertare si de intoarcere la Dumnezeu, si recunoasterea publica a lui Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si Singurul Mantuitor in Numele caruia te botezi! Insusi Domnul Isus Hristos a fost botezat de Ioan in jurul varstei de 30 de ani .
Famenul a răspuns: ‘Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”Fapte 8,36.37.
Această credinţă înseamnă mai mult decât consimţământul intelectual faţă de o anumită doctrină. Ea este consacrarea inimii faţă de Hristos şi Cuvântul Său. Credinţa reprezintă o continuă întoarcere a inimii către Isus Hristos ca Mântuitor, singurul care iartă păcatul şi oferă biruinţă în viaţă.
BIBLIA SPUNE: „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit’ Matei 28,20.
Chiar dacă instruirea este un proces de-o viaţă, nu trebuie să amâni la nesfârşit botezul, aşteptând să stăpâneşti la perfecţie tot adevărul. Ceea ce trebuie înainte de botez este înţelegerea adevărurilor biblice fundamentale.
BIBLIA SPUNE: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”si ”Botezul este marturia unui cuget curat ”
BIBLIA SPUNE: „Este …un singur botez.”
BIBLIA SPUNE: „în vremea aceea, a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca sa fie botezat de el….Şi… când ieşea Isus din apă cerurile s-au deschis …” Din acest episod rezultă clar că Isus Hristos a fost botezat prin scufundare de către Ioan Botezătorul, în râul Iordan.
‘ BIBLIA SPUNE: „Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau ape multe; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.”
BIBLIA SPUNE: „A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.”
Pentru a simboliza cât mai corect atât
(a) moartea omului vechi supus păcatului,
(b) îngroparea sa împreună cu Hristos şi
(c) învierea la o nouă viaţă, candidatul pentru botez trebuie să intre în apă, să fie acoperit total de apă, iar apoi să iasă din apă. Aceasta arată clar că botezul prin scufundare este singura metodă biblica.
După convertirea miraculoasă a lui Pavel, pe drumul Damascului, Hristos l-a însărcinat pe Anania, ca reprezentant al bisericii, să-l confrunte cu îndemnul: „Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” Fapte 22,16.
Ai fost botezat prin scufundare? Ai devenit parte integrantă a bisericii lui Hristos din vremea sfârşitului? Ce te-ar împiedica să iei acum o decizie?
Pentru că îl iubesc pe Isus din toată inima,si inteleg adevarurile biblice, si jertfa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu , pentru pacatele mele, vreau să-mi mărturisesc public credinţa în El. Doresc să urmez exemplul dat de Domnul Hristos şi să fiu botezat prin scufundare in apa
| Cookie | Durată | Descriere |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |